Mihai Bendeac vine în Sibiu, la Centrul Cultural ”Ion Besoiu”, luni, 12 noiembrie, pentru a aduce ”Bani din cer”. Regizat de Horațiu Mălăele, spectacolul se va juca începând cu ora 19.

Aparținând dramaturgului englez Ray Cooney, piesa a fost pusă în scenă în 2001, la Teatrul de Comedie, de Horațiu Mălăele. Vedetele de atunci erau George Mihăiță și Virginia Mirea. Astăzi, cele două personaje sunt înlocuite de Mihai Bendeac și Mihaela Teleoacă.
Povestea spectacolului spune că Henry, un contabil căruia îi pică bani din cer, își surprinde soția, întorcându-se acasă cu o geantă plină de bani. Întâmplarea fericită îl determină pe Henry să schimbe radical viața familiei. Mihaela Teleoacă joacă extraordinar rolul soției, Jane Perkins, redând, printr-o cavalcadă de nuanțe, problema consumului de alcool cu care aceasta se confruntă. Mihai Bendeac intră perfect în rolul lui Henry și ne amintește de absolventul de teatru de odinioară: trăiește sincer – dramatic situațiile prin care trece, consecință fiind comicul ivit.
“Bani din Cer răspunde unor mari frământări ale umanității: este de ajuns să te îmbogățești material, pentru a sărăci, cu totul, spiritual; pentru a uita cine ești?”, spun organizatorii.
Bilete sunt disponibile la casieria Centrului Cultural şi pe www.iabilet.ro, preţul acestora fiind cuprins între 60 – 120 lei, în funcţie de locul în sală.

Articolul precedentAl cincilea caz de infecţie cu virusul West Nile, confirmat în judeţul Sibiu
Articolul următorPrimele autobuze noi, prezentate mâine în Piaţa Mare