Conform tradiţiei, Moş Crăciun a vizitat şi anul acesta la Copşa Mică peste 100 de bunici şi bunicuţe, cu vârste cuprinse între 80 şi 97 de ani.

 

Şi anul acesta, organizaţia “Sfatul Bătrânilor” a “furnizat” un Moş autentic care a fost ajutat de câţiva de funcţionari ai Primăriei Copşa Mică de la Serviciul Public de Asistenţă Socială, Poliţia Locală şi Pompierii Voluntari. De dimineaţă, Moşul a pornit la colindat pe la uşile celor mai vârstnici cetăţeni din oraş, aducându-le bucuria sărbătorilor de iarnă, împreună cu unele bunătăţi tradiţionale locale, fructe şi dulciuri. Surprinşi de gestul frumos, bunicii l-au primit cu emoţie puternică şi cu lacrimi în ochi pe Moş Crăciun.

Oficialităţile oraşului Copşa Mică le-au transmis bunicilor vizitaţi urări de sănătate şi de viaţă lungă.  Până în ajunul Crăciunului, Moşul este aşteptat şi de toţi copiii cuminți din oraș.

Tot în spiritul sărbătorilor de iarnă, Primăria Copşa Mică organizează  vineri, 20 decembrie, începând cu ora 18, un tradiţional concert de colinde, la Sala de Festivităţi a Liceului “Nicolae Teclu”. Concertul va fi susţinut de Corul “Sf.Arhangheli Mihail şi Gavriil” al Catedralei Mediaş, Corul Bisericii Ortodoxe Axente Sever şi Corul Liceului “Nicolae Teclu” Copşa Mică.

Articolul precedentAccident pe Calea Turnișorului. Un taxi, implicat
Articolul următorConcert de colinde, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Sibiu