Nicolae Noica, directorul Bibliotecii Academiei Române, atrage atenția asupra lipsei de continuitate în sistemul de învățământ. Acesta subliniază că, după 1989, România a avut 30 de miniștri ai Educației în doar 35 de ani.
„CUM SĂ EXISTE CONTINUITATE?”, a întrebat retoric Noica, explicând că schimbările frecvente de la vârful ministerului afectează profund dezvoltarea politicilor educaționale. El a adăugat că „toată lumea e specialistă în domeniile respective”, criticând intervențiile politice în sistem.
În contrast, Noica a dat exemplul Academiei Române și al Bibliotecii Academiei, instituții care au cunoscut stabilitate reală. „Această bibliotecă există din 1867. Din 1867 până azi, au fost doar 10 directori. Iar marele Ioan Vianu a fost director 50 de ani. Păi cum să nu facă treabă?”, a punctat academicianul.
El a comparat perioada actuală cu epoca 1881–1916, când învățământul românesc era condus de figuri marcante, precum Spiru Haret sau Tache Ionescu. Spre deosebire de prezent, atunci se puneau bazele unor politici durabile, nu se aplicau doar soluții de moment.
Nicolae Noica a criticat dur și reducerea numărului de ore de istorie din programa școlară. „O singură oră de istorie pe săptămână este nu puțin, ci inacceptabil”, a spus acesta, atrăgând atenția asupra rolului formativ al disciplinelor identitare precum istoria, limba română și geografia.
Potrivit directorului Bibliotecii Academiei, istoria trebuie predată într-un mod cronologic, cu epocile importante – inclusiv comunismul și Holocaustul – integrate în firul narativ general, nu tratate izolat. „Nu văd rostul să rupem trecutul în bucăți. Istoria comunismului este parte din istoria noastră. Trebuie să o înțelegem, nu să o izolăm”, a afirmat Noica.
Acesta a subliniat importanța cunoașterii rădăcinilor personale și naționale. „Trebuie să ne cunoaștem rădăcinile de familie și de neam. Mulți tineri nu știu cum îi cheamă pe străbunicii lor”, a concluzionat academicianul, pledând pentru o educație ancorată în istorie și identitate.
Sursa: Newsinn