Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă un nou modul de circ și un nou atelier de creație în limba germană, începând cu luna martie.

Ziua Mondială a Teatrului, sărbătorită anual pe 27 martie, va fi marcată prin prezentarea în premieră a spectacolului „Privighetoarea” după Hans Christian Andersen, în regia lui Gavriil Pinte și scenografia Roxanei Ionescu.

Lansate în luna ianuarie, atelierele de circ sunt o experiență dătătoare de energie prin caracterul practic al sesiunilor, in cadrul cărora cei mici învață să își dezvolte atât spiritul de echipă și atenția, precum și respectul de sine și față de cei din jur, prin activități ce îmbină discipline clasice de circ (cablu, minge de echilibru, jonglerie și acrobații), teatru, expresivitate corporală și ritm. Al doilea modul al acestui proiect va debuta vineri, 1 martie, de la ora 18:00 și va fi coordonat de profesorii Ramona Cișmaru și Nicolas Peyroux (Alandala Circus Project). Un modul constă în 6 sesiuni, organizate o dată pe săptămână, vinerea de la ora 18:00, în perioada 1 martie – 5 aprilie. Fiecare sesiune are o durată de aproximativ o oră și jumătate și este recomandată copiilor cu vârsta între 8 și 12 ani. Având în vedere structura modulară a proiectului, participarea copiilor la toate cele 6 sesiuni este esențială. Prețul unui bilet pentru toate cele 6 sesiuni este de 60 de lei. Biletele se achită în avans, ședințele neefectuate nu se recuperează, iar contravaloarea acestora nu poate fi returnată. Toate obiectele și materialele de lucru vor fi puse la dispoziția copiilor de către organizatori. Recomandăm ținuta lejeră și încălțăminte de interior.

Recunoscut deja ca o tradiție în programul Gongului, atelierul de creație coordonat în limba germană de Sandi Rusu – Costea va fi programat, începând din martie, de două ori pe lună. Tema acestei luni va fi primăvara, iar copiii cu vârsta între 6 și 10 ani vor decora ghivece de flori cu ajutorul bețelor de înghețată și a florilor din hârtie, pe care le vor picta așa cum le dictează imaginația. Următoarele sesiuni vor avea loc în datele de 14 și 24 martie, de la ora 17, iar prețul unui bilet la oricare dintre cele două sesiuni este de 14 lei și include toate materialele necesare temei de creație.

Luna martie aduce în fața publicului „Aventurile lui Pinocchio” (sâmbătă, 2 martie, de la ora 11:00 și 18:00, precum și duminică, 3 martie, de la ora 11), spectacolul interactiv „Scamatorii” (sâmbătă, 9 martie, de la orele 11 și 18, iar duminică, 10 martie, de la ora 11), călătoria spre „Vrăjitorul din Oz” (sâmbătă, 16 martie, ora 11 și 18 și duminică, 17 martie, de la ora 11), povestea șoricelului din „O rază de soare” (sâmbătă, 23 martie, ora 18 și duminică, 24 martie, de la ora 11). Ziua Mondială a Teatrului va fi marcată miercuri, 27 martie, de la ora 18 cu premiera spectacolului „Privighetoarea” în regia lui Gavriile Pinte. Finalul lunii va aduce pe scena Gongului spectacolul în limba germană „Dar Schloss der Nachtfee” (joi, 28 martie, de la ora 18:30), dar și versiunea în limba română a acestuia – „Castelul Zânei Nopții” (sâmbătă, 30 martie, ora 18:00 și duminică, 31 martie, ora 11). Claudia Benchea, Aurelia Călinescu și Diana Ribana continuă seria obișnuită a atelierelor de creație din fiecare miercuri și sâmbătă, pe tot parcursul lunii martie.

„Pe lângă toate aceste activități pentru publicul larg, actorii Teatrului Gong susțin, de regulă, de marți până vineri, spectacole în matineu pentru grupurile organizate din școli și grădinițe. Astfel, în programul teatrului se regăsesc lunar peste 60 de evenimente, o performanță mult peste specificul unui teatru de importanță locală, așa cum este clasificat Teatrul Gong. Însă, acest efort nu face decât să demonstreze, încă o dată, pasiunea acestei echipei pentru orașul nostru!”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului „Gong” din Sibiu.

Accesul publicului la oricare din evenimentele teatrului se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletelor puse în vânzare atât online prin teatrulgong.ro (comision zero), cât și la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11 – 18, sâmbăta între orele 10 – 18, iar duminica de la 10 la 14.

Articolul precedentTribunalul și Judecătoria Sibiu își caută casă nouă
Articolul următorJandarmii au aplicat amenzi de 6.500 de lei pentru comerț ilicit