Peste 70 de incendii de vegetație uscată și resturi vegetale au fost stinse de pompierii sibieni în perioada 1 ianuarie – 20 martie 2019, anunță reprezentanții instituției. Numărul de arderi necontrolate de vegetație uscată s-a triplat față de aceeași perioadă a anului 2018, când s-a intervenit la puțin peste 25 de incendii de acest fel.

Astfel, au ars aproximativ 100 de hectare vegetație uscată pe raza județului, în localitățile: Mediaș, Râu Sadului, Șeica Mică, Avrig, Porumbacu de Jos, Micăsasa, Agnita, Veștem, Șura Mică, Ernea, Săcel și Boița.

De asemenea au ars aproximativ 4.5 hectare de pădure, dintre care aproximativ 1 hectar pe raza localității Râul Sadului și aproximativ 3,5 hectare pe raza comunei Roșia.
„Intervenția profesionistă și promptă a salvatorilor sibieni sprijiniți de serviciile voluntare pentru situații de urgență din cadrul primăriilor au diminuat pagubele materiale. Patrulările periodice pe raza județului Sibiu au condus la descoperirea timpurie a focarelor de incendiu și reducerea riscurilor de extindere al acestora”, spune Cristina Criveanu, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Articolul precedentPeste 430 de elevi au chiulit de la simularea de miercuri a Bacalaureatului
Articolul următorConcert KRiSPER, la Biblioteca ASTRA, în aplauzele publicului