Clasa a IV-a A de la Colegiul Naţional Pedagogic “Andrei Şaguna” din Sibiu va sta acasă cel puţin trei zile, începând de astăzi, din cauza gripei. În această clasă sunt înscrişi 27 de elevi.

Astăzi, în unităţile de învăţământ din judeţul Sibiu, sunt înregistrate 143 de cazuri de suspiciune de gripă.

“În urma centralizării pe care IŞJ Sibiu a realizat-o luni, la nivelul unităților de învățământ din județul Sibiu se înregistrează 143 de cazuri de suspiciune de gripă, cu nivel pozitiv la testarea rapidă”, explică Constantin Dincă. 

Unităţile de învăţământ cu cele mai multe cazuri  de suspiciune de gripă sunt: Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Sibiu – 16, Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu – 11, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu – 10 şi Grădinița cu Program Prelngit ”Elefănțelul Curios” Sibiu – 10.

Articolul precedentUPDATE | Femeie din Vrancea, găsită moartă în toaleta unui restaurant din Apoldu de Jos
Articolul următorCe mașini din România vor fi interzise pe străzi din 2021