Dinamo a revenit în Liga 1 după doar un an de la retrogradare. „Câinii” au trecut la baraj de FC Argeș cu scorul de 8-5 la general.

Antrenorul Ovidiu Burcă și-a exprimat fericirea la finalul meciului retur cu piteștenii. Iată ce a spus după marea sa realizare.

„Nu am renunțat oricât a fost de greu!”

„Este o seară minunată. Este una dintre cele mai frumoase înfrângeri din viața mea. E minunat! Astăzi a fost un meci așa cum a fost anul întreg. Am trecut prin toate stările. Cel mai important este că nu am renunțat niciodată. La fel cum a fost întregul sezon. A fost un carusel de evenimente, dar cel mai important este că băieții aceștia nu au cedat niciodată. A fost greu, foarte greu a fost meciul ăsta. Știam că așa va fi. (n.r. – este întrerupt din discurs de jucătorii săi, care l-au stropit cu șampanie.)

În primul și în primul rând, datorită lor (n.r. – arată cu mâna spre suporterii aflați încă pe gazon, apoi este întrerupt din nou, majoritatea jucătorilor dinamoviști venind lângă el și începând să dansese), datorită unor nebuni, care, indiferent prin ce a trecut clubul ăsta, nu au abandonat. De asta victoria asta este a lor. Apoi, băieții ăstia (n.r. – jucătorii) au fost fantastici. Cum i-am găsit și cum am terminat, a fost un parcurs, a fost o excursie fantastică.

Dacă nu crezi, miracolele nu se întâmplă (n.r. – și-a întrerupt interviul pentru a merge să salute suporterii, care îi scandau numele). Atunci când este atât de greu, când reușești așa ceva, bucuria este imensă. Sunt fericit în primul rând pentru ei, pentru că au fost ani de zile în care s-au chinuit, au venit la stadion, au plecat acasă dezamăgiți, s-au întors, au susținut financiar clubul și nu au renunțat niciodată. La fel am făcut și noi (n.r. – fiul său, Oscar, vine la el și îl ia în brațe. Îl arată reporterilor, îl pupă pe obraz și apoi îl lasă jos și își continuă discursul), nu am renunțat oricât a fost de greu. A fost ceva în adâncul sufletului nostru care ne-a făcut să credem că putem să reușim. A fost greu, dar odată ce am găsit conexiunea cu suporterii s-a creat magie. Au fost meciuri fantastice, au fost meciuri mai puțin reușite, dar nu am cedat niciodată”, a spus Ovidiu Burcă, după meciul cu FC Argeș.

Articolul precedentDinamo revine, după un an, în prima divizie! „Câinii” au învins FC Argeș cu 8-5 la general, în baraj. VIDEO cu petrecerea dinamoviștilor
Articolul următorUrmează un „şoc al alimentelor“! Explozia prețurilor la mâncare, la niveluri fără precedent. Avertismentul marilor economiști