Patru hotărâri pentru siguranța oamenilor din județul Sibiu au fost aprobate astăzi, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență întrunit în ședință extraordinară, la convocarea prefectului Adela Muntean. Trei dintre aceste hotărâri au stabilit pagubele produse de inundații în primele 5 zile ale lunii iunie. Este vorba de pagube în valoare de 1.655.000 lei.

Una dintre hotărârile aprobate astăzi este Hotărârea nr. 2/06.06.2019 privind verificarea, aprobarea și transmiterea cu celeritate a documentelor de extindere a Depozitului Ecologic de Deșeuri Menajere și Industriale (DEMI) Cristian – Celula 4 din județul Sibiu. De asemenea, au fost aprobate Hotărârile nr. 3, nr. 4 și nr. 5/06.06.2019 privind pagubele produse de fenomenele hidrometeorologice preiculoase, ploi torențiale, scurgeri pe versanți, din perioada 1-5 iunie 2019 în județul Sibiu.

Astfel, membrii CJSU au aprobat în unanimitate, procesele-verbale întocmite de comisia de constatare a pagubelor materiale în valoare de 815.000 lei în orașul Săliște, 460.000 lei în comuna Gura Râului și, respectiv 380.000 lei în orașul Tălmaciu.

Articolul precedentFemeie însărcinată rănită într-un accident rutier
Articolul următorÎntreruperi de curent în Dârlos