Lucrările de mansardare a Școlii Gimnaziale “Regina Maria” din Sibiu au determinat nemulțumiri în rândul părinților elevilor care studiază aici. Elevii de gimnaziu au fost mutați la Școala nr. 1 din Ștrand, unde studiază după-amiaza, iar copiii din clasele primare au cursuri dimineața la Colegiul Tehnic “Independența” Sibiu.

În această săptămână, părinții s-au adunat în fața Școlii pentru a-și exprima nemulțumirile, în fața conducerii instituției de învățământ.
“Văd că lucrările merg destul de greu. Nu știu când se va termina. Termenii sunt dați din burtă! Eu am copil de clasa a VII-a și face acum la Școala nr. 1 din Ștrand, între orele 15 – 20. Sunt foarte solicitați copiii! Ajung la ora 21 acasă. Dimineața se trezesc, încep din nou învățatul. La școală nu au timp nici să mănânce un sandviș. Au pauză de cinci minute”, spune unul dintre părinții unui elev.
Cei mai afectați, spun aceștia, sunt elevii de clasa a VIII-a care nu au timp nici de meditații, nici de odihnă.
“Copiii de clasa a VIII-a sunt cei mai afectați. Este inuman ca un copil să scape de la școală la ora 20. Nu poate face nicio lecție, pentru că este epuizat psihic. Noi am vorbit cu doamna director, a încercat să spună că se rezolvă. Vineri, înainte să înceapă școala, am primit mesaj că vom face cursurile la Şcoala nr 1. Nu mi se pare corect! Se lungesc poveștile și discuțiile, dar rezolvare nu se găseşte. Speranță nu am!”, spune una dintre mămici.

Termen de finalizare: 31 decembrie

La Școala Gimnazială “Regina Maria” se amenajează șase noi săli de clasă.
Lucrările de mansardare a Şcolii Gimnaziale “Regina Maria” au ca termen de finalizare 31 decembrie. Părinții elevilor mai spun că vor face o adresă către Primăria Sibiu și IȘJ Sibiu pentru a se găsi o soluție mai bună.

“Primăria Sibiu a intenționat începerea lucrărilor încă de la sfârșitul lunii ianuarie, dar, la solicitarea părinților elevilor, a direcțiunii și a constructorului, începerea lucrărilor s-a amânat până în 15 iunie, pentru siguranța copiilor. Subliniem că amploarea lucrării (mansardarea unui corp de clădire și amenajarea de săli de clasă și spații conexe) nu permite finalizarea acesteia în cele două luni de vacanță de vară. Astfel, direcțiunea școlii a luat măsurile care se impun pentru mutarea claselor care își desfășurau cursurile în corpul de clădire care face obiectul lucrărilor. Trei clase primare își vor muta temporar activitatea la Liceul “Independența”, iar clasele de gimnazial se vor muta până în decembrie la Şcoala nr. 1 de pe strada Hațegului, din cartierul Ștrand. Primăria Sibiu își exprimă speranța că părinții vor înțelege că acest disconfort temporar este în beneficiul elevilor, scopul lucrărilor de extindere fiind eliminarea învățământului de după-amiaza”, spune Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.
Contractul de extindere a Școlii are o valoare de 2,087 miloane de lei, fără TVA. Mansarda va fi ridicată peste etajul I al Corpului B și va avea o suprafață de 702 mp, unde vor fi amenajate șase noi săli de clasă.

Articolul precedentBRAȘOV. O mașină s-a răsturnat în șanț după ce a evitat impactul cu o basculantă
Articolul următorOfelia Popii debutează ca profesor de actorie, la ULBS: “Voi încerca să împart cu viitorii studenți tot ce am învățat la rândul meu în experiențele teatrale”