Pasagerii care au aterizat pe Aeroportul Internațional Sibiu, miercuri, venind din Stuttgart și Memmingen, nu trebuie să mai stea în izolare. 

“Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu a informat vineri, 13 martie, toți pasagerii curselor aeriene din data de 11 martie, de pe ruta Sttutgart – Sibiu (ora 12) și ruta Memmingen – Sibiu (ora 13:20), că în urma reevaluării situației, conform instrucțiunilor primite de la Ministerul Sănătății, începând cu data de 12.03.2020, starea acestora de auto-izolare la domiciliu încetează. De asemenea, pasagerilor zborurilor menționate le-a fost adus la cunoștință faptul că efectuarea testării pentru Covid-19 nu este necesară, însă recolarea poate fi recomandată numai în cazul în care, pe parcursul următoarelor 14 zile de la ieșirea din izolare la domiciliu, apar simptome caracteristice (febră, tuse, dificultăți de respirație etc)”, spune Krisztina Gaal, purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu. 
Potrivit acesteia, fiecare pasager a fost informat telefonic de către un reprezentant al DSP Sibiu despre decizia luată, fiindu-i comunicată existența unei adeverințe scrise, postată pe prima pagină a site-ului insitituției, care atestă oficial încetarea stării de auto-izolare la domiciliu.

Articolul precedentTrei incendii de vegetație uscată, în Aciliu, Vărd și Vecerd
Articolul următorRomânia, ÎN STARE DE URGENȚĂ, de luni!