În ultima săptămână de supreveghere a infecțiilor respiratorii acute s-a constatat o scădere a acestora, anunță reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. Astfel, în săptămâna 4 – 10 februarie s-au înregistrat2.675, cu circa 36% mai puține faţă de cazurile din săptămâna anterioară de raportare (4.199). 

Analiza stratificată pe grupe de vârstă arată că cele mai multe cazuri (circa 38%) s-au înregistrat la grupa de vârstă 15-49 ani.

Numărul pneumoniilor din această săptămână de supraveghere este de 565 cazuri. Cele mai multe cazuri (173) au survenit la grupa de vârstă 15-49 ani.

Ponderea internărilor cu pneumonii din totalul cazurilor a fost de 27.96%, predominând internările la grupa de vârstă 0-1 an, cu un deces la grupa de vârstă peste 65 de ani.

Și cazurile de gripă raportate sunt mai puține. S-au înregistrat 59 de cazuri, față de 98 în săptămâna 05.

„În cursul săptămânii trecute s-a recoltat în spital o nouă probă pentru detectare de virus gripal, la o femeie de 50 de ani din municipiul Sibiu, internată în secția ATI a SCJU Sibiu, nevaccinată antigripal, cu rezultat pozitiv pentru virusul gripal tip AH1pdm09.

Proba recoltată în săptămâna 05 de către un medic santinelă a fost pozitivă pentru virusul gripal tip AH1. Bolnava în vârstă de 55 de ani din municipiul Sibiu, este un caz izolat la domiciliu, cu evoluție favorabilă, nevaccinată antigripal. De asemenea, cele două probe aflate în curs de investigare în cursul spătămânii trecute, au rezultat pozitiv pentru virusul gripal tip AH1 și AH3. Cele două cazuri sunt copii (feminin 5 ani și masculin 4 ani), colegi de grupă la o grădinița din Sibiu la care a evoluat un focar de gripă cu 5 cazuri, izolate la domiciliu, cu evoluție favorabilă, nevaccinate. Focarul a fost închis cu data de 07.02.2019”, transmit autoritățile.

Articolul precedent58 de spectacole programate la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Primele 12 reprezentații „Faust” se vor juca în aprilie
Articolul următor482 de imobile vândute în județul Sibiu, în luna ianuarie