1.835 de persoane se află în izolare și 114 în carantină, duminică, în județul Sibiu. În ultimele 24 de ore, patru sibieni au fost amendați pentru că nu au respectat măsura izolării. Valoarea totală a sancțiunilor este 16.000 lei.

“Atragem atenția cetățenilor aflați în izolare la domiciliu și cei aflați în carantină, asupra faptului că nu au voie să părăsească locuința, fără aprobarea autorităților competente. Conform OM2/21.03.2020 art. 7, părăsirea locuinței fără aprobarea autorităților competente, atrage după sine punerea în carantină instituționalizată sub pază, punerea în carantină pentru o nouă perioadă de 14 zile, dar și răspunderea contravențională sau penală.  În ultimele 24 de ore, 134 de polițiști  din cadrul I.P.J. Sibiu au desfășurat 332 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 352 de persoane și 47 de societăți comerciale au fost supuse controalelor pentru a se asigura suspendarea activității”, spun reprezentanții Prefecturii Sibiu.
Ca urmare a verificărilor efectuate,  patru persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 16.000 de lei din cauza  nerespectarea măsurii izolării.
Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, în echipaje  mixte  cu  jandarmi și polițiști locali,  pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea  persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul Sibiu cu persoane care revin din afara granițelor României sau transportă echipamente medicale.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, în ultimele 24 de ore a înregistrat un număr de 16 apeluri pe cele două numere de telefon puse la dispoziție cetățenilor 0269-211254 și 0269-216103.

Măsuri la Aeroport

În ceea ce privește măsurile de prevenire și limitare a răspândirii noului coronavirus, Aeroportul Internațional Sibiu a implementat o serie de măsuri:. Astfel, începând cu data de 24 februarie, este asigurată prezența reprezentanților DSP Sibiu la toate zborurile operate la Aeroportul Internațional Sibiu, au fost contractate serviciile unui furnizor care va asigura dezinfectarea spațiilor publice, ori de câte ori este fi necesar, iar personalului propriu le-a fost asigurat necesarul de echipamente individuale de protecție: măști, mănuși, dezinfectanți. 
În prezent, la Aeroportul Internațional Sibiu, se mai operează un număr de șase curse dintre Germania și Marea Britanie, respectiv Frankfurt, Dortmund, Nurnberg, Memmingen, Karlsruhe și Londra.

Articolul precedentPremoniția lui Adrian Păunescu
Articolul următorPiețele din România rămân deschise