1.860 de doze de vaccin antigripal au fost repartizate pentru județul Sibiu. Este vorba despre o primă tranșă, anunță reprezentanții Ministerul Sănătății. Acestea vor fi distribuite unităților medicale din județ.

Krisztina Gaal, purtător de cuvând al DSP Sibiu, spune că aceste doze care au ajuns în cadrul instituției la sfârșitul săptămânii trecute, sunt dintr-un necesar de 34.280 de doze. Atât a fost solicitat pentru județul Sibiu. Restul vaccinurilor vor ajunge în alte 3 tranșe, până la finalul lunii octombrie.

De vaccinare gratuită împotriva gripei vor beneficia persoanele cu vârste de peste 65 de ani, femeile însărcinate, bolnavii cronici, personalul medical și cei aflați în centrele de ocrotire socială.

Anul trecut județul Sibiu a primit 14.500 de doze de vaccin.

Articolul precedentCea mai în vogă formație de jazz din Ungaria, Péter Sárik Trio, revine la Sibiu
Articolul următorUSR Sibiu organizează dezbaterea publică „Noul spital județean – un proiect al comunității”