Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În noaptea de 12/13.05.2021, Poliția Orașului Copșa Mică, în timpul efectuării serviciului de patrulare, s-a sesizat cu privire la faptul că în curtea și în fața unui imobil din localitate se aflau mai multe persoane care participau la o petrecere. Organizatorii evenimentului, un bărbat și o femeie, au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei fiecare. 

La același eveniment s-a constatat că au participat mai multe persoane, dar acestea s-au sustras la apariția organelor de poliție, fiind identificați și legitimați ulterior. Până în prezent, au fost sancționate contravențional 3 persoane, cu amendă în valoare de 2.500 lei fiecare, în continuare fiind desfășurate activități specifice în vederea identificării  tuturor participanților și luarea  măsurilor legale ce se impun în astfel de situații. 

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 27.500 lei.

Articolul precedentCOVID-19. Record de vaccinări, în ultimele 24 de ore – 119 mii de persoane imunizate, dintre care aproape 52 de mii cu prima doză
Articolul următorPremierul Cîțu: „Românii au înţeles că singura soluţie de ieşire din pandemie o reprezintă vaccinarea”