Primăria Sibiu, prin intermediul Poliției Locale, continuă activitățile de verificare a terenurilor private din Sibiu pentru depistarea celor neîngrijite, care reprezintă un pericol pentru sănătatea cetățenilor. În situația identificării unor asemenea terenuri, proprietarilor cărora nu vor lua măsuri pentru remedierea situației, li se va impune majorarea impozitului cu 500%, o măsură adoptată prin hotărâre a Consiliului Local, în anul 2017.

„Aspectul orașului nostru este important. Primăria Sibiu depune eforturi pentru modernizarea străzilor și cartierelor, salubrizarea domeniului public și îngrijirea spațiilor verzi, dar și cetățenii trebuie să contribuie la imaginea orașului, prin îngrijirea terenurilor pe care le au în proprietate. Chiar și în contextul dificil al stării de urgență și al prezentei stări de alertă, am dispus Poliției Locale să continue identificarea acestor terenuri și să îi informeze pe proprietari despre obligațiile pe care le au față de comunitate”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

De la începutul acestui an, în urma controalelor efectuate, Poliția Locală a identificat 13 terenuri neîngrijite. Proprietarii acestora au fost mai întâi somați, șase dintre terenuri fiind curățate între timp. Celor care nu s-au conformat în urma somațiilor, li s-au aplicat amenzi în cuantum de 4000 de lei. Până în prezent, agenții Poliției Locale au făcut verificări pe șoseaua Alba Iulia, străzile Vasile Alecsandri, Calea Poplăcii, Săcel, Smârdan, Calea Turnișorului, Pedagogilor, Calea Șurii Mici, Ștefan cel Mare, Ceaikovski, Podului, Salcâmilor, Rampa Ștefan cel Mare, Măgura și bulevardul Victoriei, acțiunea urmând să continue.

În anul 2019, urmare a controalelor efectuate, au fost identificate 12 terenuri neîngrijite. Nouă proprietari au reacționat și le-au curățat de vegetația crescută excesiv și deșeurile aflate pe acestea, iar pentru trei dintre terenuri, care nu au fost igienizate până la sfârșitul anului 2019, s-a aplicat majorarea impozitului, conform hotărârii Consiliului Local.

“Reamintim că în categoria de terenuri neîngrijite intră acele terenuri care se află într-un cartier construit și locuit, nu sunt ocupate de clădiri, sunt de regulă neîngrădite, nu sunt cultivate dar nici amenajate peisagistic și pe care sunt abandonate deșeuri din construcții, vegetale, gunoaie sau de orice alt tip. Excepție de la aplicarea acestor măsuri fac terenurile pe care se desfășoară lucrări de construcție în curs, în acest sens existând o autorizație de construcție valabilă”, spune Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Sursa: Realitatea de Sibiu

Articolul precedentPremierul român prezent în această seară la Realitatea Plus, ora 21 00
Articolul următorPreședintele Iohannis a promulgat Legea care prevede amânarea plății chiriilor pe perioada stării de urgență