Primăria Sibiu a luat măsurile prevăzute de legislaţie pentru desfăşurarea în siguranţă a procesului de vot la alegerile locale din 27 septembrie 2020, realizând achiziţiile şi planificând amenajările necesare pentru ca alegătorii să fie protejaţi.

Pentru amenajarea secţiilor de votare:

– Primăria Sibiu, prin Serviciul Salubrizare, se va ocupa de dezinfecţia încăperilor şi a spaţiilor conexe în care se organizează secţiile de vot, această operaţiune efectuându-se atât înaintea scrutinului, cât şi după acesta, pentru ca elevii să se întoarcă în săli în siguranţă

– Cabinele de vot şi urnele vor fi montate de Primărie în zilele dinaintea scrutinului pentru a nu afecta cursurile

– Se vor realiza linii de marcaj pentru respectarea distanţării între cetăţenii care aşteaptă să intre în secţia de vot, atât pe holuri, cât şi în curţile unităţilor de învăţământ

– Se vor monta afişe la fiecare intrare cu instrucţiuni clare pentru desfăşurarea procesului de vot în siguranţă

– Primăria va pune la dispoziţia membrilor secţiilor de vot maşinile disponibile în parcul auto al instituţiei şi al serviciilor publice pentru: transportul materialelor la secţiile de votare, pentru transportul sacilor cu buletinele de vot, după terminarea scrutinului, precum şi pentru transportul urnei mobile.

Pentru protecţia cetăţenilor în contextul pandemiei:

– S-au achiziţionat termometre digitale pentru triajul epidemiologic la intrarea în secţiile de votare

– Se amplasează recipiente cu dezinfectant la intrarea în clădirile secţiilor de vot, acestea fiind deja disponibile şi în grupurile sanitare de lângă secţii

– S-a achiziţionat dezinfectant pentru amplasarea în incinta secţiilor de votare, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru personalul secţiei de votare

– S-au achiziţionat mănuşi care vor fi distribuite personalului secţiilor de votare

– Se vor asigura măşti de protecţie, prin grija Ministerului Sănătăţii (conform reglementărilor legale), care vor fi alocate atât membrilor secţiilor de votare, cât şi cetăţenilor care vin la urne şi nu dispun de mască

Concret, procesul de vot se va desfăşura în aceste condiţii speciale, în următorul mod:

1. Respectaţi marcajul de distanţare la intrarea în curtea unităţii de învăţământ sau pe holul secţiei de votare

2. Intraţi în clădirea secţiei de votare DOAR cu mască; dacă nu aveţi o mască, vi se va oferi una la intrarea în clădire, unde vi se va lua şi temperatura

3. Dezinfectaţi-vă mâinile la intrarea în secţie, utilizând dezinfectantul din recipientul pus la dispoziţie

4. Dacă în secţie sunt mai mult de 5 persoane, aşteptaţi, respectând marcajele pentru distanţare

5. La intrarea în secţie, îndreptaţi-vă spre persoana care va verifica identitatea dumneavoastră.

6. Introduceţi cartea de identitate în suportul tabletei. Îndepărtaţi masca de pe faţă pentru câteva secunde pentru a se face dovada identităţii – atenţie! respectaţi distanţa de 1,5 metri faţă de persoana respectivă.

7. Mergeţi la masa membrului secţiei de votare care se ocupă de strada pe care locuiţi, semnaţi lista electorală şi lăsaţi pe masă cartea de identitate. Preluaţi ştampila şi buletinele de vot şi îndreptaţi-vă spre cabină.

8. După exprimarea votului, introduceţi buletinele în urnele corespunzătoare, predaţi ştampila şi aplicaţi-vă autocolantul VOTAT pe cartea de identitate.

9. La ieşirea din secţia de votare dezinfectaţi-vă din nou mâinile, fie cu dezinfectant, fie utilizând grupul sanitar din clădire.

Serviciul Comunicare, Relaţii Externe şi Marketing

Primăria Municipiului Sibiu

Sursa: Realitatea de Sibiu

Articolul precedentCOVID-19. Evoluția cazurilor noi din fiecare județ!
Articolul următorAfaceri la cheie pentru mici întreprinzători. SAVCOM, soluții ingenioase pentru promovare (P)