Forțele ruse l-au ucis, luni, pe primarul orașului Hostomel, Youri Prilipko, și pe alți doi camarazi ai săi în timp ce ofereau ajutor umanitar.

Consiliul orașului a confirmat informația într-o postare pe Facebook.

„Primarul orașului Hostomel, Yuriy Ilyich Prylypko, a fost ucis în timp ce distribuia pâine oamenilor înfometați și medicamente bolnavilor, oferind sprijin răniților și consolându-i pe cei ajunși la disperare. Pentru asta, invadatorii l-au împușcat mortal pe el, dar și pe alți doi camarazi ai săi, Ruslan Karpenko și Ivan Zoria”, a transmis consiliul orașului.

Primarul nu era obligat să înfrunte soldații ruși și s-ar fi putut ascunde într-un buncăr fără să fie învinuit. „Dar oamenii l-au așteptat, au văzut speranță în el, au crezut în el. Așa că a făcut o alegere. A murit pentru comunitate, a murit pentru Hostomel, a murit ca un erou. Veșnică amintire și recunoștina noastră”, a mai scris consiliul, potrivit ukrinform.net.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentMarcel Ciolacu anunță urgentarea legii care va permite României să nu mai depindă de gazul rusesc
Articolul următorSumă de bani găsită într-un magazin alimentar din Sibiu