Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu s-a aflat astăzi la Sibiu pentru a se întâlni cu directorii de unități de învățământ. Peste 80 de manageri de școli, directori adjuncți și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean au fost prezenți pentru a dezbate schimbările din sistemul de educație. 

A fost adusă în discuție o nouă lege a educației care să includă, pe lângă alte modificări, programul „Școală după școală”, un capitol dedicat drepturilor și obligațiilor părinților, școli autonome și digitalizarea școlilor. Andronescu a expus viziunea programului „Școala ne unește” și a așteptat să audă problemele celor din sală.

La rândul lor, profesorii au subliniat necesitatea finanțării educației, a unei strategii responsabile și, nu în ultimul rând a unei legi a educației stabilă, care să nu se mai modifice de la an la an.

La întâlnire, Ecaterina Andronescu a fost însoțită de Emilian Novac, inspectorul șcilar general, Gheorghe Bîrză, inspector general adjunct și Bogdan Trif, Ministrul Tirismului și liderul PSD Sibiu.

 

Articolul precedentBiciclistă rănită grav după ce a fost lovită cu mașina de un șofer băut
Articolul următorA condus o mașină neînmatriculată, fără permis și sub influiența băuturilor alcoolice