Vineri, 23 noiembrie, Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu” din Rășinari a găzduit  întâlnirea școlilor și instituțiilor partenere din cadrul Proiectului educațional interjudețean „De un secol impreună”. Evenimentul a cuprins o Sesiune de comunicări, intitulată “Marea Unire și rolul comunităților locale”, programul artistic “Mândru că sunt român”, plantarea “Stejarului centenar” și activitatea „Comori locale – punte peste ani”.

Sesiunea de comunicări a debutat cu discursul directorului instituţiei, prof. Carmen Olteanu, urmată apoi de invitaţi: Primarul comunei Răşinari, Bucur Bogdan, directorii sau directorii adjuncţi ai şcolilor partenere, prof. Maria Gabriela Dietrich, prof. Giuseppe Bothar, prof. Simona Todoran, directorul Casei Corpului Didactic Sibiu, prof. Alexandru Dumbravă şi locotenent colonel Adrian Teodorescu, repreyentând Academia Forţelor Terestre „Nicolae Balcescu” din Sibiu.

„Directori, profesori, preoţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, elevi ai şcolilor partenere, s-au implicat cu tot sufletul pentru ca toate momentele să ne rămână vii în memorie mult timp de acum înainte. Corul Liceului cu program sportiv din Alba Iulia, condus de prof. Ana-Maria Paşca, momentele de teatru, poezie şi proză de pe front ale elevilor Şcolii „Sava Popovici Barcianu” Răşinari, Corul Şcolii din Roşia, condus de prof. Anda Sircu Sima şi multe altele, au contribuit la marcarea acestei minunate zile de noiembrie. Momentele istorice, subliniate de minunaţi dascăli precum prof. Maria Gabriela Dietrich, prof. Cosmin Simtion, prof. Alexandru Dumbravă, prof. Daniela Mateica ne-au plimbat prin trecut, amintindu-ne că prezentul nu ar fi fost fără eroismul înaintaşilor noştri. Stejarul şi cufărul şi-au unit rădăcinile sub acelaşi pământ, trecutul şi viitorul s-au unit în prezentul nostru istoric, marcând cei 100 de ani de Românie unită”, spun cei implicați în proiect.

Proiectul „De un secol împreună” s-a desfăşurat în perioada septembrie – noiembrie 2018 şi a fost realizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Sibiu, Casa Corpului Didactic Sibiu, Colegiul Naţional Unirea Focşani, Liceul Vocaţional de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch” Braşov, Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, Liceul Teoretic „Gustav Gundish” Cisnădie şi Şcoala Gimnazială Slimnic. Printre colaboratori se numără Primăria Comunei Răşinari, Ocolul Silvic Sibiu, Asociaţia ”Răşinari – confluenţe europene”, Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Sibiu și Muzeul ASTRA Sibiu. Scopul proiectului a fost aniversarea a 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român.

Prin activitatile derulate, care au inclus expoziții, cercetări, mese rotunde și excursii tematice, elevii au conștientizat rolul reprezentat de Marea Unire în dezvoltarea României moderne, şi-au îmbogăţit cultura generală, au dezvoltat sentimente patriotice, de mândrie şi respect pentru realizările înaintaşilor, pentru personalităţile care au contribuit la evoluţia spirituală a comunităţii şi ţării lor, oferind modele de comportament şi valori morale pe care elevii trebuie să le păstreze şi să le transmită generaţiilor următoare, manifestând atitudine pozitivă şi responsabilă, spirit civic şi patriotic.

Articolul precedentChristmas Food Carousel începe miercuri în Piața Huet
Articolul următorBărbat aflat în stare gravă după ce a fost accidentat pe trecere