Vicepremierul Raluca Turcan anunță menținerea intensității lucrărilor pe tronsonul I al autostrăzii Sibiu-Pitești (Sibiu-Boița) și realizarea subtraversei DN7, din zona Tălmaciu, în aproximativ 12 luni.

“Lărgirea DN7 – cel mai aglomerat drum din România – intră în linie dreaptă!”

Siguranța pe cel mai aglomerat drum național din România este o preocupare continuă pentru Guvern, fapt demonstrat deja prin cel puțin două demersuri a căror implementare o verific personal cu periodicitate: menținerea intensității lucrărilor pe tronsonul I al autostrăzii Sibiu-Pitești ( Sibiu-Boița) și realizarea subtraversei DN7 de la Tălmaciu.

În ședința de ieri, Guvernul României a mai făcut un pas pentru protejarea locuitorilor județului Sibiu și a celor care tranzitează orașul Tălmaciu spre Valea Oltului aprobând amplasamentele coridorului de expropiere și despăgubirile pentru imobilele ce vor fi expropiate ca urmare a lărgirii DN7. Practic, lărgirea acestui drum național la intrările în Tălmaciu dinspre Sibiu și dinspre Boița presupune plata a 240,05 mii de lei pentru 80 de imobile expropiate.

Intrăm, astfel, în linie dreaptă pentru o lucrare menită, împreună cu pasajul subteran deja aprobat, să scurteze timpii de parcurgere a orașului Tălmaciu pentru cei care folosesc Valea Oltului.

Lărgirea DN7 va presupune extinderea drumului de la două la trei benzi pe tronsonul intersecție Vestem-Tălmaciu și de la două la patru benzi pe tronsonul cuprins între localitatea Boița și orașul Tălmaciu.

Am convingerea că proiectarea și execuția se pot realiza cu operativitate și că în maxim un an de zile această lucrare poate fi gata.”

Articolul precedentIohannis, dupa intalnirea de la Cotroceni: Avem solutii pentru toate! Am discutat masuri pentru revigorarea economica
Articolul următorDosar penal pentru un bărbat din Avrig, surprins băut la volan