Aproximativ 50 de poliţişti, acţionează, miercuri dimineaţă, în cadrul unei razii de amploare care are loc în staţiunile Azuga, Sinaia şi Buşteni de pe Valea Prahovei, având ca scop combaterea faptelor cu violenţă din mediul stradal.

“Ca şi în acţiunile precedente de acest tip, se urmăreşte prevenirea şi combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, precum şi depistarea participanţilor la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulaţia pe drumurile publice şi pun în pericol siguranţa traficului rutier”, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

În activităţi sunt angrenaţi poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale din cadrul IJP Prahova şi sunt sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova.

Acţiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliţia Română pentru a asigura un climat de siguranţă şi a descuraja orice activitate infracţională.

Astfel de activităţi vor continua şi în perioada următoare pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică pentru cetăţenii judeţului. AGERPRES

Articolul precedentMAPN: NOI ATACURI CU DRONE ÎN APROPIEREA GRANIŢEI UCRAINEI CU ROMÂNIA
Articolul următorCHINA: XI ÎI SPUNE LUI PUTIN CĂ ESTE PREGĂTIT ”SĂ DEZVOLTE” RELAŢIILE CU RUSIA