În această seară, Sibiul va avea un program cu muzică românească, cu artiști din mai multe generații.

The Motans – cunoscutul band din Republica Moldova – Feli, Corina Chiriac, Luminița Anghel, Daniel Iordăchioaie și Adrian Daminescu vor urca pe rând pe scena din Piața Mare cu începere de la ora 9.30.

La miezul nopții, intrarea în noul an va fi marcată cu un spectacol de artificii.

Costul programului artistic, al logisticii și scenotehnicii, precum și al show-ului pirotehnic însumează 800.000 de lei. Contractul a fost semnat în urma unei proceduri de achiziție.

Articolul precedentCurs valutar BNR 31 decembrie 2019. Leul e tot mai jos. Cât a ajuns euro în ultima zi a anului 2019
Articolul următorAnul Nou aduce vești bune pentru români! Care este salariul minim de la 1 ianuarie 2020