România se retrage din Banca Internaţională de Investiţii (BII) şi Banca Internaţională de Cooperare Economică (BICE), în mod coordonat cu Polonia, Cehia, Slovacia şi Bulgaria, a anunţat miercuri seara ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, în cadrul reuniunii informale a Consiliului Afaceri Economice şi Financiare.

“România susţine ferm măsurile coordonate la nivel european în această criză şi este pe deplin angajată în implementarea tuturor sancţiunilor agreate. În actuala situaţie, este crucial ca toate Statele Membre să contribuie la apărarea valorilor noastre fundamentale. În acelaşi timp, trebuie să găsim soluţii rapide şi coordonate pentru a împărţi atât povara costurilor, cât şi pe cea a riscurilor care derivă din această criză”, a subliniat ministrul Finanţelor.

De asemenea, Adrian Câciu a apreciat că discuţia privind revizuirea Pactului de Creştere şi Stabilitate trebuie să reflecte abordarea flexibilă necesară în ceea ce priveşte investiţiile publice şi cheltuielile în domeniul apărării.

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au avut miercuri un schimb de opinii privind coordonarea aspectelor economice şi financiare în contextul crizei din Ucraina, eveniment desfăşurat în regim de videoconferinţă.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a prezentat o informare cu privire la situaţia economică actuală şi impactul imediat sau anticipat al sancţiunilor europene impuse Federaţiei Ruse. De asemenea, comisarul european Paolo Gentiloni, preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, preşedintele Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer, şi directorul Mecanismului European de Stabilitate, Klaus Regling, au făcut o evaluare a efectului sancţiunilor atât asupra economiei ruseşti, cât şi asupra economiei europene.

Printre cele mai importante sancţiuni adoptate de Uniunea Europeană în domeniul financiar-bancar sunt îngheţarea activelor pentru 7 bănci ruseşti, interzicerea cumpărării de acţiuni în UE de către companiile de stat din Rusia, restricţionarea depozitelor cetăţenilor ruşi la maximum 100.000 euro în băncile europene, interzicerea cumpărării de bonduri europene de către Rusia şi îngheţarea rezervelor Băncii Centrale din Federaţia Rusă.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentBilanț coronavirus 3 martie: 5.953 cazuri noi și 114 decese
Articolul următorPreşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, întâlnire cu Iohannis, la Cotroceni: „NU doar securitatea Ucrainei este AMENINȚATĂ”