Şase persoane au fost reţinute astăzi, în urma unui scandal ce a degenerat în acte de violenţă, la Dumbrăveni, şi care a avut loc în iulie 2017. În urma conflictului de anul trecut, mai multe persoane au necesitat îngrijiri medicale, două dintre acestea prezentând chiar leziuni care au necesitat între 130 – 140 de zile de îngrijiri medicale.

“La data de 12 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigați Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au reținut şase persoane, în urma acțiunilor desfășurate cu sprijinul Poliției Municipiului Sighișoara (I.P.J. Mureș), Poliției Orașului Dumbrăveni și Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Sibiu pe raza localităților Sighișoara (Mureș), Dumbrăveni, Șaroș pe Târnave și Ernea. În fapt, în cursul lunii iulie 2017, în orașul Dumbrăveni, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între două grupuri de persoane, aproximativ 30, domiciliate în orașul Dumbrăveni și localitățile apropiate, a izbucnit un scandal care a degenerat în acte de violență, în urma conflictului mai multe persoane necesitând îngrijiri medicale, două dintre acestea prezentând chiar leziuni care au necesitat între 130 – 140 de zile de îngrijiri medicale”, explică Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.
Ca urmare a celor constatate în urma acestui scandal, s-a deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, loviri sau alte violențe, respectiv vătămare corporală.
“În baza probatoriului administrat până în prezent, în dimineața zilei de 12 noiembrie, polițiștii sibieni au declanșat o acțiune de amploare cu scopul punerii în aplicare a 17 mandate de aducere emise pe numele persoanelor implicate în agresiune, 13 bărbați și patru femei, cercetate penal pentru săvârșirea de infracțiuni cu violență”, arată IPJ Sibiu.
În urma investigațiilor desfășurate și audierii celor identificați, s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță față de şase bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 66 de ani, domiciliați în orașul Dumbrăveni.
Cei șase urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, loviri sau alte violențe, respectiv vătămare corporală.
Cercetările continuă la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu.

Articolul precedent30 de puieți de stejar roșu se vor planta la Șelimbăr
Articolul următorO femeie și un copil de 4 ani răniți într-un accident în Sibiu