Nu se mai recuperează orele sâmbăta. Aceasta este decizia luată astăzi, în urma unor discuții ce au avut loc la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, între conducerea instituției și liderii de sindicat din învățământ. Ceea ce au de făcut reprezentanții unităților de învățământ este de a stabili ei un program după care să se recupeze orele pierdute în perioada 6 – 10 mai, perioadă în care, la Sibiu va avea loc Summit-ul Consiliului Uniunii Europene.   

La finalul săptămânii trecute autoritățile sibiene, alături de conducerea IȘJ Sibiu au anunțat că elevii din învățământul preuniversitar vor avea o săptămână de vacanță pe perioada summit-ului ce va avea loc la Sibiu. Orele din acea săptămână urmau să fie recuperate în zile de sâmbătă, începând cu 2 martie.

Mare parte dintre părinți și cadre didactice nu au fost de acord cu această decizie, cu atât mai mult, cu cât a fost anunțată cu doar 24 de ore înainte de a fi aplicată. Peste 1.000 de persoane au semnat o petiție on line prin care și-au exprimat nemulțumirea.

„Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a emis adresa cu nr 2515/01.03.2019 care are ca scop stabilirea calendarului de recuperare în zile de sâmbătă pentru perioada 6-10 mai 2019 , afectată de închiderea unităților de învățământ pe perioada Summitului European.

Având în vedere că această hotărâre a fost adusă la cunoștința părților implicate cu mai puțin de 24 de ore înainte de a fi aplicată și încalcă drepturile prevazute de Constituția României, Legea Educației Națioanale Art 80 alin. 1 si 2, Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura , Codul Muncii și Statutul Elevului , atât pentru elevi cât și pentru profesori, solicităm ISJ SIBIU :

– anularea adresei cu nr 2515/01.03.2019
– motivarea tuturor absențelor din data de 2 Martie 2019
– dreptul ca instituțiile de învățământ să-și stabilească propriul plan de recuperare
– eliminarea obligativității instituțiilor de învățământ preșcolar de a recupera săptămâna 6-10 mai cu menținerea tuturor drepturilor salariale pentru educatori și personal auxiliar”, se arată în petiția on line”, sunt o parte din cerințele trecute în petiție.

Școlile vor decide când recuperează orele

În acest context, conducerea inspectoratului s-a întâlnit cu liderii de sindicat din învățământ și au decis ca fiecare unitate de învățământ să decidă, în Consiliu Profesoral cum și când vor recupera aceste ore. Programul stabilit de ei va fi trimis la IȘJ, până vineri, 8 martie, ștampilat și semnat de directorul școlii și de liderul de sindicat.

„Ca urmare a întâlnirii ce a avut loc astăzi, 4 martie între conducere ISJ Sibiu, conducerea S.I.P. Sibiu și S.L.I Sibiu având ca temă modalități de recuperare a orelor corespunzătoare perioadei 6 – 10 mai 2019, vă comunicăm următoarele:

  • în fiecare unitate de învățământ din municipiul Sibiu se vor întruni Consiliul Profesoral și Consiliul de Administrație care, în funcție de capacitatea unităților de învățământ, numărul de schimburi în care se desfășoară activitățile didactice și de alte aspecte specifice lor, vor decide modalitățile alternative la programul de recuperare înaintat prin adresa numărul 2515/1.03.2019.
  • hotărârile Consiliului de Administrație din fiecare unitate de învățământ însoțite de programul efectiv de recuperare, va fi remis către ISJ Sibiu până vineri, 8 martie, ora 10:00, documentele respective purtând ștampila unității de învățământ, semnătura directorului și a liderului de sindicat”, se arată în comunicatul trimis de reprezentanții IȘJ Sibiu”, se arată în adresa trimisă de reprezentanții inspectoratului.
Articolul precedentPregătirile pentru Summit vor fi finalizate pe 15 martie
Articolul următorSibiancă transportată la spital, după ce a căzut de pe motocicletă