Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel, continuă și în acest an. Lumina Sfântă ajunge sâmbătă seara în România.

Tradiția aducerii Luminii Sfinte de o delegație a Patriarhiei Române direct din Ierusalim și distribuirea ei prin Eparhii în bisericile din întreaga țară în noaptea de Înviere a fost instituită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în 2008. Astfel este al 14-lea an al acestei tradiții care nu a fost întreruptă nici în timpul pandemiei de coronavirus, în ultimii doi ani.

Reprezentantul Patriarhiei Române, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, va merge direct la Aeroportul din Tel Aviv pentru a transporta candela cu Lumina Sfântă spre București.

„În funcție de formalitățile de zbor și culoarul aprobat, vom decola în jurul orei 16:30 pentru a fi în România în jurul orei 19:00”, apreciază Arhim. Teofil, potrivit basilica.ro.

„La Aeroportul Henri Coandă, un delegat al Părintelui Patriarh va aștepta Sfânta Lumină pe care o va oferi delegațiilor din țară și ai protoieriilor din București. Candela va fi dusă apoi la Catedrala Patriarhală unde va fi primită în mod oficial de Patriarhul României”, a detaliat Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 23 aprilie 2022, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional „Otopeni”.

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii.

În seara de sâmbătă,  în intervalul orar 19:30 – 20:30, va avea loc pe Colina Bucuriei procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală, a transmis Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentBărbat din Mediaş dat dispărut la Cluj-Napoca
Articolul următorRăzboi în Ucraina. Banca Mondială avertizează că poate urma o criză alimentară catastrofală