Un sibian de 56 de ani a fost reținut 24 de ore pe baza ordonanței emise de către procuror și, ulterior, prin decizia instanței de judecată, a fost arestat preventiv, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

Acesta este bănuit că, în perioada ianuarie 2018 – aprilie, ar fi solicitat și ar fi primit diverse sume de bani, între 1.000 și 15.000 de euro, de la persoane interesate de atribuirea unei locuințe sociale, dobândirea de fonduri publice sau încheierea de contracte de prestări servicii cu administrația publică locală. Persoanei căreia i s-a solicitat suma de 15.000 de euro, sibianul ar fi trebuit să-i faciliteze obținerea unui spațiu comercial în zona centrală a municipiului Sibiu. Bărbatul miza pe câștigarea încrederii celor cărora le pretindea bani fără a finaliza demersul promis.
Totalul sumelor de bani care ar fi fost obținute ilicit se ridică la 30.000 de euro.
“La data de 9 aprilie a.c., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, polițiștii de investigații economice din cadrul I.P.J. Sibiu au efectuat o percheziție domiciliară pe raza municipiului Sibiu și au pus în aplicare zece mandate de aducere în vederea efectuării de cercetări într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, respectiv cumpărare de influență. Investigațiile derulate au evidențiat faptul că 10 persoane, provenind din mediul rural, atât din județul Sibiu, cât și din alte județe, ar fi solicitat sprijinul sibianului pentru a interveni pe lângă diverși funcționari publici în vederea obținerii unor avize favorabile cererilor”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, respectiv cumpărare de influență, urmând ca, la finalizarea anchetei, să fie aplicate măsuri legale în consecință, conform competenței.
Se pare că sibianul e recidivist, fiind condamnat în trecut pentru fapte similare. Acesta a ieșit din închisoare în 2011.

Articolul precedentUn bărbat a fost secerat de un stop cardio – respirator în plină stradă
Articolul următorBiletele la“Johannes Passion”, epuizate! Filarmonica de Stat Sibiu organizează repetiție cu public