Un sibian de 19 ani a fost reținut de polițiști, fiind cercetat penal după ce a condus o mașină, băut, fără a deține permis.

“La data de 16 decembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 19 ani, sibian, cercetat penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației. În fapt, la data de 01 decembrie a.c., în jurul orei 02,30, în timp ce conducea un autoturism pe strada Luceafărului din municipiul Sibiu, tânărul a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe partea stângă a sensului său de deplasare”, spune Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că cel aflat la volan nu deține permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 16 decembrie, față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată instanței în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Articolul precedentMinisterul Sănătății începe, marți, repartiția candidaților admiși în rezidențiat
Articolul următorÎncep înscrierile pentru Bursa de Spectacole de la Sibiu 2020. Reduceri la taxa de participare până în 29 februarie