Preoţii oficiază, începând de astăzi, la Biserica din curtea Spitalului TBC, o slujbă de maslu, la care sunt chemaţi sibienii să se roage pentru însănătoşirea bolnavilor cu noul tip de coronavirus din China. Slujbele vor avea loc zilnic, de la ora 18, timp de o săptămână, până în 5 februarie.
“Timp de şapte zile, la Biserica Spitalului de boli pulmonare, cu hramul “Ioan Rusul şi Nectarie”, ne vom aduna creştinii pentru a ne putea ruga pentru cei bolnavi şi încercaţi astăzi în lume, de noul virus care a pornit dintr-un continent îndepărtat, din China, dar inimile noastre fiind apropiate de fiecare om, aceasta este datoria creştinului. Am socotit ca o datorie de conştiinţă şi morală să fim în rugăciune unii pentru alţii; adică nu numai pentru cei de lângă noi, cei apropiaţi, cei din familiile noastre, doar pentru noi, depăşind astfel egoismul sufletesc în care stăm de multe ori”, a anunţat preotul Cătălin Dumitrean.
Acesta îi îndeamnă şi pe cei care nu pot ajunge la slujba de la Biserică, să se roage pentru însănătoşirea bolnavilor cu coronavirus.
“Îi îndemnăm, de asemenea, pe cei care nu pot ajunge, din binecuvântate pricini, ar fi foarte frumos dacă la această oră, 18, sau măcar seara, să se roage şi ei aşa cum ştiu, aşa cum pot, pentru aceşti bolnavi”, a mai spus preotul Cătălin Dumitrean.