Președintele clubului AFC Hermannstadt, Teodor Birț, a vorbit, joi, într-o conferință de presă, despre arbitrajele de care a beneficiat echipa sibiană la meciurile din play-out. Oficialul consideră că ”alb-roșii” au avut de suferit de pe urma prestațiilor arbitrilor în mai multe jocuri din această primăvară, dând drept exemplu întâlnirile cu Gaz Metan și Dunărea Călărași.

”Am respectat întotdeauna arbitrii și arbitrajul din România. Ne-am plâns foarte puțin de ceea ce s-a întâmplat în teren, dar se pare că, dacă nu spunem nimic și acceptăm deciziile pe care le iau domnii arbitri, nu este foarte bine. Sunt alții care fac atmosferă, care țipă, care plâng, care amenință sau care acuză, iar rezultatele sunt mult mai bune. Nu trebuie să vă aduc aminte decât de meciul pe care l-am jucat la Pitești cu Gaz Metan… Dacă vă aduceți aminte, înainte de acel meci, antrenorul principal (n.a. al echipei din Mediaș, Edward Iordănescu) era destul de vocal vizavi de Comisia Centrală a Arbitrilor și de arbitrii care vin la meciuri. Nu știu dacă a fost o coincidență, sau nu, dar noi am terminat meciul în 9 jucători. La ultimul meci, ca să dau și al doilea exemplu, înainte de a se comunica cine o să ne arbitreze, deja erau speculații și un comunicat de presă dat de către cei de la Călărași. Rezultatul a fost tot așa de bun, dar nu pentru noi. Am avut două penaltiuri neacordate. Atunci, întrebarea e una singură: Ce poziție să adoptăm? Să acceptăm că orice eroare este omenească și i se poate întâmpla oricui, sau să încercăm să fim cât se poate de vocali, să încercăm să facem atmosferă pe toate palierele și la toate nivelurile, să încercăm să obținem și noi ceea ce, până la urmă, ni se cuvine? Mi-aș dori tare mult ca, atunci când este cazul, deciziile să fie corecte. N-am cerut niciodată altceva, am acceptat, dar dacă nu suntem virulenți în a ne exprima atât după, cât și înainte de meciuri, nu cred că trebuie să fim considerați nici mai proști, nici mai fraieri decât alții”, a declarat Birț.

Antrenorul principal Vasile Miriuță spune despre jocul de vineri seara, de la Mediaș, că este un derbi și consideră că jucătorii săi trebuie să își ia revanșa după ce au fost învinși, în prima etapă din play-out, la Pitești, de Gaz Metan, cu 2-0.

”Echipa se prezintă bine. Și în ultimele 2-3 săptămâni s-a prezentat bine. Băieții – în primul rând – s-au prezentat bine. Am fost un pic dezavantajați, să zic așa, dar ăsta-i fotbalul. La Botoșani am pierdut în minutul 94, cu Voluntariul am avut noi ocazie în minutul 94, iar cu Călărașiul, am avut ce-am avut, dar nu mai contează… Important e că suntem pe un drum bun, echipa e în creștere, asta s-a văzut și în ultimul meci, cu Călărașiul. Așteptăm cu nerăbdare meciul de mâine. E un derbi. Trebuie să ne luăm revanșa. Ne-au bătut, în tur, la Pitești, ne-au bătut acasă. Suntem încrezători! Sunt sigur că vom avea mulți sibieni în tribună, alături de noi. Contează enorm de mult pentru băieți să simtă publicul aproape. Sunt sigur că vom face un meci mare și vom veni acasă cu un rezultat pozitiv”, a declarat Miriuță.

Vasile Miriuță nu îl va putea folosi în meciul cu Gaz Metan pe portughezul Pedro Moreira din cauza unor probleme de ordin medical.
Daniel Tătar, autorul unui gol în ultimul meci câștigat de FC Hermannstadt împotriva Gazului Metan, chiar la Mediaș, în sezonul regulat (2-0), speră ca sibienii să păstreze tradiția și să câștige din nou în deplasare derbiul județean.

”Venim după ultimele trei meciuri bune făcute de noi. Asta ne dă încredere. Trebuie să fim încrezători în meciul de la Mediaș pentru că, de când e acest cub (n.a. FC Hermannstadt), la Mediaș am câștigat tot timpul. Cred că acum este un moment în care putem scoate un rezultat bun, și cu ajutorul suporterilor, care sunt sigur că vor veni în număr mare. Asta ne dă încredere”, a afirmat Tătar.

Partida dintre Gaz Metan și FC Hermannstadt, contând pentru etapa a VIII-a a play-out-ului Ligii 1 Betano, va avea loc vineri, 3 mai, de la ora 21, pe Stadionul ”Gaz Metan” din Mediaș. Înaintea acestui meci, Gaz Metan ocupă primul loc în clasamentul play-out-ului, cu 35 de puncte, în vreme ce FC Hermannstadt este pe locul 6, cu 19 puncte.

Articolul precedentDespre oile și lâna din Sibiu într-o întâlnire a specialiștilor la Consiliul Județean
Articolul următorCod galben de ploi și descărcări electrice, în județul Sibiu