În cele 10 zile de la intrarea în vigoare a Ordinului comun M.A.I./M.M.J.S. nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare de către polițiști a cazurilor de violență domestică, Poliția Română a emis 150 de ordine provizorii de protecție, dintre care peste 70% (105 ordine), în mediul urban, spun reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). 

Cele mai multe ordine provizorii de protecție au fost emise în municipiul București (18) și în județele Brașov (18), Vâlcea (16), Brăila (13) și Sibiu (10).

Vă reamintim că, din data de 28 decembrie poliţiştii care intervin la cazuri de violenţă domestică pot emite, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil cinci zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător. Ordinul se emite dacă există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol.

Pentru a veni în  sprijinul victimelor, legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia. Astfel, la sfârșitul anului trecut, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.

Articolul precedentVideo/ UPDATE: Trei persoane rănite într-un accident. Momentul impactului surprins de camere video
Articolul următorVIDEO | Ionii din Tălmăcel, udaţi de ziua lor