Polițiștii sibieni continuă să depisteze în traficul sibian șoferi care se urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Rezultatele etilotestului arată că unii dintre ei conduc chiar dacă sunt aproape de comă alcoolică. Șase șoferi au fost opriți în acest week-end și s-a demonstrat că au consumat alcool.

La ieșirea din localitatea Nocrich, un localnic de 30 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un parapet ce mărginește partea carosabilă. Din fericire, în urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Avea o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe raza orașului Agnita a fost identificat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani, din localitatea Biertan, care conducea autoturismul având o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot în Agnita, un localnic în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul autoturismului pe strada 1 Decembrie, a fost testat alcoolsopic, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din satul Lunca, a condus un autoturism pe raza localității Micăsasa, având o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 42 de ani, pe strada Ștrandului. În urma testării alcoolscopice a șoferului, rezultatul a fost de 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, pe raza localității Copșa Mică, polițiștii au depistat un alt conducător auto cu alcoolemie ridicată. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Copșa Mare, a prezentat o concentrație de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate aceste cazuri, pe numele șoferilor s-au întocmit dosare de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Articolul precedentSpectacol pentru Palatul Copiilor
Articolul următorCopiii intoxicaţi cu monoxid de carbon au fost duşi într-un centru de plasament