NATO ar fi putut face mai mult pentru a înarma Ucraina în încercarea de a preveni invazia Rusiei în 2022, a declarat şeful alianţei militare occidentale, Jens Stoltenberg, într-un interviu publicat sâmbătă de săptămânalul german FAS, informează Reuters.

“Acum oferim materiale militare (pe timp) de război – atunci am fi putut furniza materiale militare pentru a preveni războiul”, a apreciat Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a evidenţiat reticenţa Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord de a furniza arme pe care Kievul le solicitase înainte de invazia pe scară largă a Rusiei din cauza temerilor că tensiunile cu Rusia vor escalada.

După începerea războiului, Ucraina, care nu este membră a NATO, a primit un sistem de armament după altul de la aliaţii săi, la capătul unei ezitări iniţiale.

Stoltenberg, fost prim-ministru al Norvegiei, va renunţa în octombrie la funcţia sa de la NATO, pe care o deţine din 2014. Fostul premier olandez Mark Rutte a fost anunţat în iunie ca următorul secretar general al organizaţiei.

În interviu, Stoltenberg a apreciat că încheierea războiului din Ucraina va fi obţinută doar la masa negocierilor.

“Pentru a pune capăt acestui război, va trebui să existe din nou dialog cu Rusia într-o anumită etapă. Dar trebuie să se bazeze pe puterea Ucrainei”, a spus el.

Stoltenberg a refuzat să confirme dacă va prelua de la diplomatul german Christoph Heusgen funcţia de preşedinte al Conferinţei de Securitate de la Munchen după plecarea de la NATO. El a declarat pentru FAS că are “multe opţiuni” şi că va locui la Oslo.

AGERPRES

Articolul precedentINUNDAȚII DEVASTATOARE ÎN 19 LOCALITĂȚI DIN ROMÂNIA
Articolul următorDIRECTOR ÎN MINISTERUL AGRICULTURII, PUS SUB ACUZARE DE DNA