PNL ar putea renunța la nominalizarea lui Florin Cîțu ca premier și ar urma să-l propună pe Nicolae Ciucă, potrivit surselor politice citate de Realitatea Plus. Decizia va fi luată în ședința liderilor PNL, convocată în această dimineață, înainte ca liberalii să intre la discuțiile cu președintele Klaus Iohannis, la ora 11:00. 

PNL nu a mai convocat Biroul Executiv, ci direct Biroul Permanent Național, adică un for superior. Conform statutului PNL, propunerea de premier se validează în BPN, forul care a stabilit, într-o ședință anterioară, că Florin Cîțu este propunere de premier.

Scenariul luat în calcul este cel al unui guvern minoritar PNL-UDMR, susținut de PSD în Parlament.

De asemenea, o variantă luată în calcul este refacerea coaliției de guvernare cu PNL-USR-UDMR.

Pe de altă parte, Florin Roman, a spus că viitorul Guvern trebuie să aibă miniștri „responsabili și buni specialiști”, iar până acum cei mai buni miniștri i-au dat PNL și PSD.

Articolul precedentCarmen Dorobăț: „Ne luptăm cu lipsa locurilor din spitale și a medicamentelor antivirale”
Articolul următorLEGILE PUTERII / Radu Țincu: „Dacă nu facem ceva, vom ajunge la 4.000 de oameni la ATI și 1.000 de morți pe zi”