Luni, 13 mai, a avut loc la Teatrul Național Cluj-Napoca cea de-a 27-a ediție a Galei Premiilor UNITER. Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, nominalizat la patru categorii, a primit premiul UNITER pentru fiecare categorie: Andreea Tecla și Mădălina Niculae au primit premiul UNITER pentru debut, pentru scenografia spectacolului „R.U.R. (Rossum’s Universal Robots)”, regia Vlad Cristache, spectacol al secției germane a TNRS, spectacolul „Povestea prințesei deocheate”, cel mai nou spectacol creat de Silviu Purcărete la Sibiu, a primit premiul pentru „Cel mai bun spectacol” și le-a adus totodată un premiu Ofeliei Popii, pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru rolurile Seigen și Shinnobu Sota și lui Dragoș Buhagiar pentru cea mai bună scenografie.

„În numele Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu doresc să mulțumesc întregii echipe a spectacolului „Povestea prințesei deocheate”, regizorului Silviu Purcărete, scenografului și creatorului de costume și autorului spațiului unde acest spectacol se joacă în Sibiu, Dragoș Buhagiar, îl felicit pentru premiul câștigat, dar și pentru aportul la acest spectacol. O felicit pe Ofelia, una dintre cele mai mari actrițe ale României și ale lumii. Felicit toată echipa artistică extraordinară a acestui spectacol. Felicit toată echipa tehnică, mașiniștii, recuzitierii, creatorii de sunet și lumini. Felicit pe toți cei care fac parte din echipa TNRS, care au pus umărul și se mândresc cu această frumoasă recunoaștere. Trebuie să îl felicităm de asemenea pe domnul Vasile Șirli pentru creația muzicală extraordinară. Le felicit și pe cele două tinere scenografe care au luat premiul de debut la secția germană cu spectaolul „R.U.R.”. Îi felicit totodată pe toți nominalizații și câștigătorii acestei ediții și nu în ultimul rând felicitări UNITER pentru că face posibilă, cu toate eforturile, această întâlnire a teatrului românesc. Este un moment frumos, de bucurie, care ne încarcă bateriile acum, înainte de provocarea ediției a 26-a a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, moment care coincide cu punerea în vânzare a ultimelor bilete pe care FITS le oferă pentru această ediție. Vă așteptăm cu drag la Sibiu”, a spus Constantin Chiriac, director general TNRS și președinte FITS.

„Povestea prințesei deocheate” va avea trei reprezentații în cadrul FITS 2019, la Fabrica de Cultură, Sala „Eugenio Barba”.

Spectacolul „Povestea prințesei deocheate” are la bază un scenariu original, semnat de Silviu Purcărete, care pornește de la piesa kabuki a lui Tsuruya Nanboku al IV-lea. Kabuki este unul dintre cele mai importante stiluri de teatru japonez, caracterizat prin rafinament vizual și o codificare complexă. Inspirat de această tradiție teatrală, Silviu Purcărete își propune să facă un spectacol european, folosind textul, regulile și spațiul kabuki, reinterpretate într-o manieră personală.

Prințesa Sakura este eroina a numeroase piese kabuki și bunraku, dar Namboku este cel dintâi care o aduce în prim-plan. Povestea debutează în momentul în care Seigen, starețul unui templu, se îndrăgostește de tânărul său discipol, Shiragiku. Fiind condamnați la o viață de iubire imposibilă, preotul și ucenicul său hotărăsc să se sinucidă. Tânărul moare, preotul supraviețuiește. Șaptesprezece ani mai târziu, când Prințesa Sakura vine la templu pentru a se călugări, Seigen recunoaște în ea reîncarnarea feminină a lui Shiragiku și se îndrăgostește din nou. „Povestea prințesei deocheate” abundă în istorii de dragoste obsesivă, crime, reîncarnări și răzbunare. Spectacolul preia aceste teme și construiește, cu umor si auto-ironie, un comentariu efervescent al dialogului dintre cultura europeană și cea japoneză.

În cadrul celei de-a 26 ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, spectacolul „Povestea prințesei deocheate” va avea trei reprezentații, programate în data de 16, 17 și 20 iunie, de la ora 22:00. Spectacolul va fi prezentat în luna decembrie a acestui an la Bruxelles, în cadrul Festivalului Europalia iar în anul 2020 va avea un amplu turneu în Japonia, unde va deschide și Jocurile Culturale și Olimpice.

Articolul precedentUn sibian băut a provocat avarierea a trei mașini
Articolul următorSemifinalele Ligii Naționale de Baschet Masculin: BC CSU Sibiu- SCM U Craiova: 2-0