Ieri, pe 4 iulie, atunci când americanii au sărbătorit ”Ziua Independenței”, BC CSU Sibiu a reușit să obțină semnătura lui Barry Stewart (31 de ani, 1.93 metri), un ”combo guard” cu o bogată experiență la nivel european. El reprezintă prima noutate la capitolul jucători străini.

Născut în Tennessee, pe 4 februarie 1988, Barry Stewart a urmat cursurile Universității din Mississippi, evoluând în Conferinta de Sud-Est a NCAA (SEC). A fost numit de două ori în echipa conferinței, câștigând turneul final în 2009. Imediat după terminarea colegiului, Barry a făcut pasul spre Europa, alegând Germania pentru anul său de debut, 2010-2011.

Din primele trei sezoane, două le-a jucat la TBB Trier cu un ”mercato” la Giessen 46ers. În 2013, după ce a bifat o selecție în All Star Game-ul Bundesligii Germane, a trecut în Belgia, la puternica Antwerp Giants. Aici a venit și debutul în Cupele Europene, ajungând alături de noua sa echipă în faza a doua a Eurochallenge, fiind unul dintre cei mai buni marcatori ai lui Antwerp. În același sezon, jucat Finala Cupei și a pierdut în semifinale de la viitoarea campioană Oostende, după ce în sferturi furnizaseră o surpriză eliminând-o pe Spirou Charleroi, campioana în exercițiu.

În anul următor, și-a stabilit continuitatea în Belgia, semnând cu Limburg United pentru două sezoane, iar în 2016 a revenit în Germania, la Walter Tigers, tot pe un contract de doi ani. În primul sezon l-a avut coechipier pe Isaiah Philmore, Stewart fiind cel mai bun marcator al echipei (13.3 puncte / meci), cel mai bun jucător la intercepție (1.6 steals) și cel mai productiv ”lunetist” (62/153 – 40%). De altfel, la finalul acelei ediții, americanul a fost numit în ”Cea mai bună echipă defensivă” a ligii. În ediția 2017/2018, Barry a fost coleg de echipă cu Kris Richards (CSM Oradea) și Tony Easley (ex-U BT).

Barry Stewart vine la BC CSU Sibiu după o experiență în Cipru, alături de AEK Larnaca. Chiar dacă au câștigat sezonul regulat, ”verzilor” le-a fost imposibil să-și oprească în finale adversarii de tradiție, Keravnos Nicosia, aceștia luându-le și Cupa și Campionatul. AEK Larnaca a acces în faza a doua FIBA Europe Cup, bifând în prima grupă victorii cu Minsk, Mons sau Balkan, dar aici a dat peste Dinamo Sassari, viitoarea campioană, Donar Groningen și Varese, reușind doar o victorie de blazon cu olandezii. Cu o medie de 20 de minute, Barry a avut aproape 7 puncte, 3 recuperări și 1.3 pase decisive pe partidă. În campionatul cipriot, în 27 de meciuri jucate, fundașul nostru a strâns în medie 8.7 puncte (48-115/3p, 42%), 2.5 recuperări, 1.6 pase decisive și 1.2 intercepții.

Barry Stewart este căsătorit iar alături de soția sa, Jasmine, au un băiețel și o fetiță.

Articolul precedentCorina Bokor este noul primar al Sibiului
Articolul următorPrimul concert SoNoRo Conac are loc în 8 iulie la Biblioteca Astra