5 persoane au fost implicate într-un accident rutier pe DN 1, la km. 300, zona Mohu, pe sensul Sibiu – Vâlcea. Se pare că un sofer de 21 de ani, din Brașov, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de deplasare și a intrat în coliziune cu o altă mașină. 

Autoturismul lovit a fost proiectat, la rândul său, într-o altă mașină, aceasta din urmă ajungând într-un stalp. 2 persoane, din ultimul autoturism au fost rănite. Este vorba despre șoferul în vârstă de 48 de ani și o femeie de 49 de ani, din Alba. Aceștia au fost transportați la spital cu policontuzii. Celelalte 3 persoane au refuzat transportul la unitatea medicală.

Toate mașinile implicate circulau spre Vâlcea. Traficul în zonă s-a desfășurat îngreunat.

Articolul precedentBărbat găsit mort în casă, în Nou, în urma unui incendiu
Articolul următorVIDEO | Un tânăr şi-a cerut iubita de soţie într-o autogară din Sibiu