Turul Ciclist al Sibiului va avea loc în perioada 23-26 iulie. Se vor aplica restricții de circulație în mai multe zone.

În ziua de joi 23 iulie, pentru desfășurarea Prologului, între orele 17:15 – 20:00 se va închide circulația pe traseul: Piața Mare, Piața Huet și străzile Odobescu, Centumvirilor, Tribunei (între Mitropoliei și Bastionului), Mitropoliei , Bălcescu, Cetății, Papiu Ilarian, Tipografilor și Arhivelor.

În ziua de vineri 24 iulie pentru Etapa 1 Sibiu – Bâlea Lac între orele 14:00 – 17:00 se va închide circulația prin tunelul rutier de la Balea Lac, DN 7C Transfăgărășan km 115+926 – km 116 +808. De asemenea, vor exista restricționări ale traficului pe porțiuni ale DN 7C între Cârțișoara și Bâlea Lac între orele 14:00 – 17:00.

În ziua de sâmbată 25 iulie pentru etapa 2 Sibiu – Agnita – Sibiu, între orele 11:00 -16 00 se va închide circulația pe Bulevardul Victoriei între strazile Codru Drăgușanu și Transilvaniei, iar între orele 16:00 – 20:00 între străzile Avrig și Transilvaniei.

De asemenea, nu va fi permisă parcarea pe acest sector de drum, fiind afectată de restricții inclusiv parcarea de la Bazinul Olimpia.

În ziua de duminică 26 iulie pentru etapa 3A (contratimp individual) între Curmătura Ștezii Rășinari și Arena Platoș Păltiniș se va închide circulația pe DJ 106A între orele 09:30 – 14:00 de la ieșirea din Comuna Rășinari și până la Arena Platoș Păltiniș. De asemenea, ruta alternativă spre Păltiniș – DJ 106J „Dealul Călugaru” se va închide circulației rutiere între orele 08:30 – 09:30 respectiv 10:15 – 14:00.

Foto: GSP

Sursă text: Ora de Sibiu

Articolul precedentFocar de coronavirus la fabrica de vase emailate din Mediaș!
Articolul următorPremierul Ludovic Orban a anunțat, intensificarea tuturor măsurilor de control și prevenire a răspândirii pandemiei