Valeria Ursu, studentă a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, a câștigat locul al doilea la un concurs studențesc de traduceri.

Pentru al doilea an consecutiv, studenți ai Universitații „Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Litere și Arte, au participat, alături de studenți de la Universitatea din Craiova, Universitatea de Vest (Timișoara), Universitatea Dunărea de Jos (Galați), Universitatea din Pitești și Universitatea Babeș-Bolyai (Cluj-Napoca), la atelierele de traducere literară și specializată în limbile engleză și franceză, organizate, recent, la Universitatea din Craiova.
Echipa Universitații „Lucian Blaga” din Sibiu a fost compusă din Valeria Ursu (studentă în anul al III-lea, specializarea Litere, Engleză-Franceză) și Damaris Tinca (studentă în anul al II-lea, specializarea Limbi Moderne Aplicate, Franceză-Engleză).
“Conceput ca un spațiu academic pentru stimularea schimburilor profesionale în domeniul formării traducătorilor în universitațile din România, acest eveniment a cuprins prezentări ale unor experiențe din domeniul traducerilor, ateliere de traduceri, dezbateri și analize ale traducerilor realizate de catre studenți precum și un concurs de traducere (în cele doua limbi străine) la care studenta sibiană Valeria Ursu a obținut premiul al doilea”, este anunțul ULBS.

Articolul precedent1 Mai, sărbătorit de 1.000 de sibieni și turiști, în Muzeul ASTRA
Articolul următorVideo: Imagini surprinse de călătorii din autobuzul răsturnat de tornadă