UPDATE: Locuința improvizată este o baracă în câmp. Cu cei șapte copii se afla mama lor în vârstă de 42 de ani. Ea a fost cea care a sunat la amblulanță. Cu toții au prezentat cefalee și vărsături, dar din fericire sunt stabili acum.

Știre inițială: Șapte copii și un adult au ajuns la spital în această dimineață intoxicați din cauza unui generator pe benzină. Pompierii transmit că au fost preluați de pe strada Zăvoi, din municipiul Sibiu. Se pare că generatorul era folosit pentru a încălzi o locuință improvizată.

La fața locului au intervenit echipaje SMURD și ale Serviciului Județean de Ambulanță. Cinci dintre copii au fost preluați, conștienți de echipajele SMURD. Alți doi copii și persoana adultă au fost transportați la spital de echipajele SAJ. Cu toții sunt duși la Spitalul de Pediatrie Luther, respectiv Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu. Reprezentanții ambulanței anunță că sunt toți conștienți și urmează a fi supuși investigațiilor medicale.

Copiii au vârste cuprinse între 4 și 12 ani, iar persoana adultă are aproximativ 40 de ani.

Articolul precedentBărbat transportat la spital, după ce a uitat o oală pe aragaz
Articolul următorLocuitorii din Stenea rămân marți fără curent electric