Un medieșean de 19 ani este cercetat penal după ce a prezentat polițiștilor un permis de conducere fals.

“La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 18,30, pe strada Gravorilor din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului de Ordine Publică Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 19 ani. Pentru controlul documentelor, tânărul le-a înmânat polițiștilor un permis de conducere eliberat de o autoritate străină. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că permisul prezentat este unul fals, iar medieșeanul nu deține dreptul de a conduce pe drumurile publice nicio categorie de autovehicule”, explică Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Pe numele tânărului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și uz de fals.

Articolul precedentAmendă de 4.000 de lei și dosar penal pentru un bărbat de 72 de ani. Braconaj cinegetic și uz de armă fără drept în Brădeni
Articolul următorOprit de polițiști, un sibian a refuzat testarea cu aparatul etilotest