Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și Universitatea „Lucian Blaga” au semnat joi, 28 mai, un nou acord de parteneriat între cele două instituții, ca urmare a colaborării începute în anul 2012 și care a devenit un adevărat model de bună practică în mediul academic național și internațional, după cum au spus cele două instituții.

“Protocolul de colaborare educațională și științifică, de promovare a relațiilor de lucru între cele două universități are ca scop dezvoltarea procesului de învățământ, extinderea activităților educaționale, a cercetării științifice academice precum și sprijinirea cadrelor didactice și a studenților, în deplin acord cu strategiile educaționale ale celor două instituții de învățământ superior”, arată AFT Sibiu.

Articolul precedent138 de evenimente din 30 de țări, la FITS 2020
Articolul următorZiua Eroilor, marcată în cadru restrâns, la Sibiu