La data de 9 noiembrie 2021, în jurul orei 03.00, pe strada Mihai Eminescu, din Ocna Mureș, un tânăr, de 21 de ani, din municipiul Sibiu, județul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism a acroșat două autovehicule, parcate regulamentar.

 

În urma accidentului rutier, un tânăr din Sibiu, pasager în autoturism, a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, la spital, i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Articolul precedentATI: Patru paturi libere pentru pacienții Covid-19
Articolul următorTrafic blocat pe DN7! Un TIR a intrat într-o casă!