Un șofer de 36 de ani din Copșa Mică a fost depistat de polițiști, pe DN14, la ieșirea din Municipiul Sibiu, conducând în stare de ebrietate. Testarea alcoolscopică a arătat o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta nu a fost singurul șofer prins în această situație. Tot sub influența alcoolului a fost depistat un altul, de această dată pe strada Rusciorului din municipiul Sibiu. Este vorba despre un sibian în vârstă de 47 de ani,  care conducea cu o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii transmit că ambii conducători auto au fost însoțiți la unități medicale pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

În cazul fiecăruia s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Polițiștii reamintesc faptul că, în cursul anului 2018, în județul Sibiu, conducerea sub influența alcoolului a fost cauza principală de producere a 15 accidente rutiere soldate cu decesul unei persoane, rănirea gravă a 3 și rănirea ușoară a altor 12 persoane.

De asemenea, a fost cauza secundară în producerea altor 23 de accidente rutiere soldate cu rănirea gravă a 12 persoane și ușoară a 19 persoane.

Articolul precedentVIDEO | Un şofer din Alba s-a ales cu amendă şi reţinerea permisului după ce a condus pe contrasens, pe A1
Articolul următorAnul școlar viitor va fi fără vacanță intersemestrială