UPDATE:
Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, se pare că bărbatul ar fi căzut accidental pe linia ferată, fiind lovit de un tren care circula pe direcția Craiova – Sibiu.
Biroul Județean de Poliție Transporturi efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala din culpă, urmând să se stabilească identitatea bărbatului și circumstanțele producerii acestui incident.
Traficul feroviar nu a fost afectat.

Știre inițială:

Un bărbat a fost tăiat de tren, la Halta Podu Olt.

La fața locului au intervenit un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă al ISU Sibiu, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD pentru descarcerare și acordarea asistenței medicale.
Potrivit Cristinei Criveanu, purtătorul de cuvânt al ISU Siniu, bărbat de circa 50 – 55 de ani a fost tăiat la un membru inferior și se află în stare de inconștiență și intubat.
Acesta a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Articolul precedentBC CSU Sibiu, victorie cu Timișoara! Miercuri joacă cu Craiova
Articolul următorUPDATE: Ard două anexe gospodărești în Păuca