UPDATE: A fost stabilit prejudiciul cauzat de incendiul produs noapte trecută în Sibiu. Acesta se ridică la suma de 1.860.000 lei și a fost anunțat de reprezentanții firmei afectate.
Cercetările continuă în acest caz, spun polițiștii.

Articol inițial: Incendiul care a avut loc noapte trecută, pe Calea Șurii Mari, în curtea unui operator economic din Sibiu, este considerat a fi cel mai violent incendiu înregistrat la nivelul județului, în ultima perioadă. Acesta a izbucnit în jurul orei 22:35, la un depozit care adăpostea: uleiuri folosite, vopsea pe bază de apă și alte substanțe periculoase. Cauza a fost un scurt circuit electric la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător. Pompirii s-au luptat cu flăcările până în zorii zilei. Focul a fost lichidat complet abia în jurul orei 8:21, a doua zi dimineață.

„Incendiul a izbucnit din interior. Nu au fost înregistrate victime și nici persoane afectate de efectele arderilor. Incendiul nu s-a propagat. S-a reușit limitarea acestuia la nivelul găsit la momentul sosirii pompierilor la locul intervenției. Intervenția a fost una complexă, de amploare”, transmite Cristina Criveanu, purtător de cuvânt ISU Sibiu.

ISU Sibiu a intervenit cu o capacitate operațională la nivel maxim

La nivelul inspectoratului, a fost ridicată capacitatea operațională la nivelul maxim, atât la nivelul detașamentului de pompieri, cât și la reședința inspectoratului. Asta înseamnă că întreg personalul a fost alertat, chemat la sediu și pregătit să intervină.
Au intervenit efectiv peste 200 de pompieri, dintre care 13 pompieri veniți în sprijin de la județele limitrofe Alba, Hunedoara și Mureș, cu un total de 20 de mijloace tehnice, pentru stingerea flăcărilor care se manifestau cu violență, dar și pentru prevenirea producerii unor situații medicale de urgență.
Alte 4 echipaje solicitate în sprijin de la județele Brașov și Mureș au fost întoarse din drum, nemaifiind nevoie de intervenția acestora.
De asemenea, în sprijinul pompierilor au fost jandarmi (4), angajați IPJ Sibiu (10), angajați ai Poliției Locale Sibiu, ai Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu, ai Aeroportului Internațional Sibiu, ai Primăriei municipiului Sibiu, ai Gărzii de Mediu Sibiu, ai SC Apă Canal SA, ai Delgaz Grid, ai Electrica Distribuție Transilvania Sud Sibiu.

Sediul operatorului economic a fost distrus aproape în totalitate

Sediul operatorului economic se întinde pe o suprafață de aproximativ 2.620 metri pătrați,ce mai are fiin hala. Acesta a fost afectat în mare parte de incendiul produs.

Reprezentanții ISU spun că operatorul economic avea clădirile autorizate privind cerința esențială de securitate la incendiu, din data de 16.08.2017, îndeplinind toate cerințele necesare la momentul autorizării acestuia de către ISU Sibiu.
În incendiul de noaptea trecută au ars peste 80 de tone de diferite substanțe periculoase.
Incendiul a fost lichidat a doua zi dimineață, în jurul orei 8:41.

Consecințele incendiului

Conform datolor trimise de operatorul economic incendiul a deteriorat o suprafață de 300 de mp din zona de birouri, ca urmare a fumului degajat și aproximativ 2.000 de metri pătrați din  zona de depozitare din curte, precum și un buldoexcavator. De asemenea, din zona de depozitare au fost distruse o construcție zidărie cu stâlpi și planșee din beton armat, aprox. 500 tone deșeuri de ulei, emulsii, ambalaje contaminate, plastic și metal, vopseluri, nisip de sablare.

Nu s-au depășit valori peste limitele maxime admise cu privire la noxe

În dimineața zilei de 20 octombrie, în jurul orei 6:00 s-au făcut determinări de noxe la fața locului. Conform raportului făcut de dr. Adela Morar, nu au fost detectate, în aerul atmosferic, valori peste limitele maxime admise.

„Măsurătorile au fost efectuate în incinta obiectivului unde s-a manifestat incendiul, în mai multe puncte, unde se degaja în continuare fum, precum și în afara obiectivului, în zona rezidențială din împrejurime. Au fost efectuate măsurători ale unor parametri care ar fi putut proveni, prin ardere, din deșeurile depozitate în incinta obiectivului (monoxid de carbon, dioxid de carbon, oxizi de azot, oxizi de sulf, cianuri, metacrilati, fosgen etc.). Pentru nici una din noxe nu au fost detectate valori peste limitele admisibile”, se arată în raport.

Articolul precedentIncendiul de la depozitul de aseară, provocat de un scurtcircuit electric. Operatorul economic, amendat cu 5.000 de lei
Articolul următorAstra Film Festival trage cortina: Filmul american “I Am Another You” câștigă Cel mai bun Film Internațional. Premiul de Excelență pleacă în Marea Britanie