Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o avertizare tip cod galben de caniculă, valabilă în intervalul 23-25 iunie a.c., pentru mai multe judeţe ale ţării. În perioada menţionată, temperaturile maxime se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. 

Pentru a trece cu bine de această perioadă caniculară, Departamentul pentru Situații de Urgență recomandă respectarea următoarelor măsuri: 

– efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;

– evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;

– purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;

– evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;

– consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;

– mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;

– nu consumați alcool (inclusiv bere) – vă dezhidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;

– păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;

– nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

– cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;

– creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.

Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adoptării schemei terapeutice la condițiile existente.

Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizic, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu cele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:

– limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;

– menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;

– scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;

– reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.

Articolul precedentCORONAVIRUS 22 IUNIE. 41 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2
Articolul următorBărbat găsit mort în locuință