Ansamblul Folcloric Profesionist “Cindrelul-Junii Sibiului” şi managerul şi coregraful acestuia, Silvia Macrea, au fost decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler, distincţiile fiindu-le înmânate, vineri seara, pe scena Festivalului Internaţional de Folclor care se desfăşoară în aceste zile în Piaţa Mare din centrul Sibiului.

Decoraţiile au fost înmânate de vicepremierul Raluca Turcan, în prezenţa Danielei Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Consiliul Judeţean Sibiu, instituţie în subordinea căreia funcţionează Ansamblul Folcloric Profesionist “Cindrelul-Junii Sibiului”, Daniela Cîmpean i-a felicitat pe Juni pentru spectacolul “La Sibiu, în Piaţa Mare, târg de n-are asemănare”, susţinut vineri seara de către aceştia, în cadrul festivalului.

Am stat în culise şi am văzut bucuria Junilor, când Silvia Macrea a intrat pe scenă, am trecut pe lângă dumneavoastră, spectatorii, şi am văzut bucuria din ochii dumneavoastră, şi mi-am dat seama cât de mult ne-au lipsit Junii Sibiului, nouă, iubitorilor de folclor. Şi vreau să vă mai spun ceva din culise: cât de mult le-a lipsit Junilor publicul pe care dumneavoastră îl reprezentaţi! Sunt aici pentru a-i mulţumi Silviei Macrea, care, cu încăpăţânare şi perseverenţă, a făcut ca imposibilul să devină posibil: acesta este cel mai mare eveniment cultural care se desfăşoară în această perioadă în Piaţa Mare. Când Silvia Macrea mi-a spus ‘o să vedeţi că o să luăm toate măsurile necesare în organizarea festivalului, dar noi trebuie să ajungem la publicul nostru’, nu eram sigură că este posibil. Felicitări, Silvia Macrea: indiferent de vremuri, de condiţii, găseşti soluţia să fii alături de publicul care vă iubeşte atât de mult! Junii Sibiului au fost, sunt şi vor fi mereu alături de public!”, a afirmat preşedintele CJ Sibiu.

Silvia Macrea, fiica regretatului coregraf Ioan Macrea, cel care a înfiinţat ansamblul sibian în 1946, a afirmat că aceste decoraţii reprezintă o surpriză pentru artişti. “Am văzut artişti care plângeau când ne-aţi oferit această distincţie, ce încununează munca de peste 76 de ani a generaţii şi generaţii de artişti care au format Junii şi cărora, noi, generaţia de azi, le mulţumim din suflet şi le dedicăm această înaltă distincţie“, a afirmat Silvia Macrea.

Ediţia cu numărul 45 a Festivalul Internaţional de Folclor ‘Cântecele Munţilor’ de la Sibiu a început pe 29 iulie şi va continua cu spectacole şi în serile de sâmbătă şi duminică, pe scena amenajată în Piaţa Mare din centrul oraşului.

Festivalul “Cântecele Munţilor” este organizat cu avizul DSP Sibiu, cu respectarea măsurilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii.

Evenimentele sunt finanţate de Consiliul Judeţean Sibiu. Acţiunea este cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu.

Sursa: AGERPRES

Articolul precedentTurişti evacuaţi cu elicopterul SMURD din Munţii Făgăraş
Articolul următorFOTO Accident cu victimă încarcerată, în județul Sibiu