Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, la Baia Mare, că există surse de finanţare pentru mari proiecte de investiţii în România şi că promisiunile pe care le-a făcut vor fi onorate.

“Vreau să-i asigur pe români că vom avea surse de finanţare şi că ceea ce am promis că facem până în 2024 – şi eu am spus că ne pregătim pentru o guvernare de cel puţin opt ani de zile, până în 2028 – vom face. Vom trece Carpaţii cu autostradă, Sibiu-Piteşti se va face, vom face spitale prin PNRR, dar sunt şi alte spitale. Până în 2024 vom avea câteva spitale”, a spus Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă susţinută alături de primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, şi europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL.

Premierul Florin Cîţu a vizitat, vineri, Centrul de vaccinare drive-thru amenajat în Piaţa Libertăţii din Baia Mare şi a participat la prezentarea planului de investiţii şi a proiectelor pentru judeţul Maramureş.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMinoră de 13 ani căutată de polițiști!
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 5 iunie 2021