Revedere emoționantă între un câine Husky și stăpânul său. Cei doi s-au pierdut unul de altul în momentul invaziei rușilor în Bucha. Niciunul nu a renunțat la căutări și până la urmă s-au regăsit.

 

Difuzarea în presa internaţională a unor fotografii făcute la Bucha în care se pot vedea cadavre zăcând pe stradă, unele cu mâinile legate la spate sau parţial arse, precum şi gropi comune, a provocat un val de condamnare la nivel internaţional, scrie Agerpres.

this husky was reunited with her owner in war torn Bucha, Ukraine
(belwarriors IG) pic.twitter.com/NHiSkU3RQd

— theworldofdog (@theworldofdog) April 5, 2022

Autorităţile ucrainene îi acuză pe soldaţii ruşi că au masacrat civili. Moscova întoarce acuzațiile spre autoritățile ucrainene despre care spune că au înscenat moartea civililor.

Preşedintele american Joe Biden a declarat luni că doreşte un „proces pentru crime de război”, după descoperirea cadavrelor la Bucha.

 
Articolul precedentVotați Sibiul turistic în competiția națională „Destinația anului 2022”
Articolul următorCe conține, de fapt, cafeaua 3 în 1. O mai consumi după ce citești asta?